Magazin EduTeca.ro

Dacobots – Abonament – 1 Lună

23.00 lei

Descriere

Trăim într-o lume în care tehnologia face parte în mod constant din viaţa noastră, în toate domeniile. Iar cum educaţia are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor, ar trebui să se adapteze vremurilor pentru a fi întotdeauna cu un pas înainte. Acesta este şi scopul platformei Dacobots, care conţine peste 220 de jocuri educaţionale menite să ducă educaţia la un alt nivel. În acest fel, copiii participă activ la procesul de învăţare, în timp ce se joacă.

Conţinutul Dacobots este structurat pe mai multe domenii, în funcţie de vârstă (între 3 şi 12 ani) şi preferinţe. Sunt abordate teme actuale, precum alimentaţie sănătoasă, obiceiuri nocive, bazele geneticii şi puterea creierului, care le menţin viu interesul copiilor.

Conţinut pentru preşcolari
Jocurile sunt create pentru a fi adecvate copiilor care merg la grădiniţă (între 3 şi 5 ani) şi cei care acum încep şcoala (între 6 şi 7 ani), şi cuprind subiecte care îi ajută să îşi dezvolte mai multe arii, din punct ed vedere intelectual, creativ, emoţional, dezvoltare fizică şi dezvoltare socială. În plus, seriile anotimpurilor: Secretele Toamnei, Magia Iernii şi Semnele Primăverii îi ajută pe cei mici să asocieze cunoştinţele învăţate până acum cu lucruri concrete, din natură.

Conţinut pentru şcolari
Pe copiii mai mari (între 8 şi 12 ani) îi interesează subiecte mai complexe, aşa că pentru ei au fost create jocuri care conţin metode de memorare (precum înlănţuirea mnemonică) sau întreţinerea creierului. Roboţeii extratereştri Zalmox, Hena, G4 şi Derzelis, care vin din viitor, au dublu rol, sunt personaje în jocuri şi totodată profesori care îi ghidează pe cei mici în aventurile lor de învăţare.

Mai multe detalii legate de jocurile educaționale pe Dacobots.com